SĂPTĂMÂNA CARE VINE

Când e sâmbătă în mine,

Mi-e duminică cu tine.

Iar când mâine este luni,

Mă gândesc la oameni buni.

Marți te știu plecată-n lumi,

Miercuri mă visez pe culmi!

Joi respir a căutare,

Mâine-i vineri cu iertare.

Sâmbătă mi-e dor de tine...

Azi, duminica e-n mine.

Săptămâna care vine

E de luni, toată cu tine.

Marți și miercuri, joi și vineri...

Ce frumoși eram noi tineri!

Sâmbăta era cu dor,

Pân' la tine să cobor,

Să ne stăm duminica,

Tu, cățelul și...pisica.

Iar de  luni...mai cu un marți,

Înc-o miercure cu joi,

Vineri e scăldată-n ploi,

Sâmbăta uitată-n flori,

Iar duminica...în nori

Săptămâna care vine...

E o lună!...Doar cu tine?

Da, cu tine. Și cu mine o speranță:

Moartea mea de lângă mine 

Să ne fie cât o viață.

STARE ÎNTRE ANOTIMPURI

Mi-e dor să mai miros - cumva!- a tine

Și gustul tău să se reverse-n mine.

Mi-e dor să-ți mângâi brațele din nou,

Și să-ți adulmec coapsele, ca un erou.

Mi-e dor pe buze sărutul să ți-l simt arzând,

Oftatul rătăcit la mine pe ureche, ca un gând.

Mi-e dor cu geana-ncet, tăcut, să te alin

Iubindu-te cu versul,  nesigur dar blajin,

Ca un copil uimit la prima lui cădere

Între dorința crudă și-un strigăt de plăcere.

Da, mi-e dor de legănatul trenului în șoapte,

Pe lungul drum al zilei către noapte...

Să te ascult, mi-e dor, vorbind a nou și fericire,

Cu plânsul meu îngenuchiat într-o-mplinire...

De dincolo de suflet răzbate o tăcere

Când trenul nostru trece prin gară cu durere.

Știu. Mi-e dor să mai miros a tine încă o dată

Iar dacă vreau prea mult încearcă de mă iartă.

Pe umeri îmi cresc aripi dar să mai zbor mi-e greu;

Nici nu mai știu dacă e altul ori am rămas doar eu.

E noapte, zi cu luna-n stele rătăcită-n în soare,

E depărtare-n așteptări, uitarea ce ne doare, 

În cântecul tristeții ce nu moare.

Da, mi-e dor să mai miros a tine!

Mi-e dor să mai vorbești cu mine...

Un anotimp e rece... Și altul, cald, mai vine?

OPT MARTIE IAR

Fir de iarbă înghețat,

Lacrimă pe obraz uitat.

Chipul tău de păpădie,

Dragostele să-mi învie.

Să te cânt, dulce Mireasă,

Că de lume nici nu-mi pasă!

Să te plâng, suflet zglobiu,

Că te știu frumos și viu!

Anii mei se torc cu zile

Din fuiorul vieții mele,

Deși șoapta-n miezul nopții

Mi te-ntoarce-n calea sorții.

Și te cânt, Mireasă mută!...

Inima mea nu te uită.

Te mai zbor prin constelații

Să se-nchine toți prelații.

Uite -zic- minune mare!

Ieri cădeam, azi iar sunt tare.

Uite -spun- mă zbor cu mine!

Viața mea e pân' la tine.

Uite -iar!- și mai departe,

Dorul meu nu se desparte.

Și îmi poartă pasul sigur,

Când credeam că voi fi singur.

Acum știu că sus e Ochiul

Ce veghează și privește...

Viața -iată!- se trezește,

Clipa asta se trăiește.

Într-o primăvară nouă,

Când din cer cu flori ne plouă.

Îmi ești stea și îmi ești rouă,

Florea mea-nflorită-n două.

Primăvară, dor de vară,

Toamna mea din astă iarnă.