E pustiu pe străzi, e gol și noapte;
florile-s uscate-n glastre.
A căzut mărul din pom...
Nici țipenie de om!
Ne-am sălbăticit cu toții,
ne purtăm ca vizigoții.
Ne-am înstrăinat de tot...
Să gândesc?... Nici că mai pot.
Iată, prietenii s-au răspândit,
prin unghere s-au pitit,
frații s-au înjunghiat
iar vecinii s-au scuipat...
Nici icoana n-a scăpat!
E pustiu, e gol în noi...
Dumnezeu ne plânge-n ploi.
Azi așa, mâine...cumva,
ieri...un dor de mucava.
Uneori mi-e dor de Mama
ca de mine, în copilărie.
Uneori mi-e dor de Fata
ce-o iubeam cu nebunie.
Uneori îmi zboară gândul
vagabond, cântând colindul
serilor cu dragă Mamă,
nopților cu Tine-n palmă,
Fată dragă, dragă Mamă.
Uneori te văd în zare,
soare răsărind din mare.
Alteori mă plimb cu Fata...
Mamă dragă, unde-i Tata?
Știu! Zâmbesc spre cer, șiret.
Pasul meu coboară-ncet...
Drumul vieții e în față.
Mamă, dragă, Tu mă-nvață
să mă-mpac cu Dor de Fata
ce-o iubeam, așa, ca Tata
când de mână te ținea
și în suflet de privea...
Da, uneori mi-e dor de Mama
ca de mine în copilărie.
Da, uneori mi-e dor de Fata
ce-o iubeam cu bucurie.
Uneori și alteori,
anii noștri meteori...
