Mi-e dor, bătrâne, de-o poveste
Cu buza rubinie de molan,
Să scurgem clipele-ntr-o noapte,
La cumpăna de peste un an.
Să ne stropşim de un deochi,
Când ne miroase a ''ţigănci'',
Cu dor de-a le privi în ochi,
Muşcând din sfârcurile roci.
Mi-e dor, bătrâne, de-o aversă
De potopiri în flori de 'izdă,
Şi mângâind la crupa ei întinsă,
Să mă înfrupt din fecioria-i neatinsă.
Să mai topim, bătrâne, scurgeri de molan,
Prelinse între coapse de felină,
Din sânii ei să-mi fac turban,
Ca un sultan cu ''catifeaua'' fină.
Să răscolim la amintiri nicând apuse,
Turnând în noi molanice tumulturi,
Să mergem ''la ţigănci'' cu poftele aprinse,
Şi să-nflorim codane topindu-ne ca-n vise.
Mi-e poftă de-o ''ţigancă'', întinsă ca pe pâine,
S-o mai fecund febril cu viaţa mea rămasă,
Căci numai azi nu este până mâine,
Când Dumnezeu mă cheamă, sus, la masă.
Mi-e dor, bătrâne camarad, de o poveste,
De ce a fost, de ce încă mai este,
Muşcând din fructele ''ţigăncilor de zânzâiene'',
Când noaptea, peste noi, tăcerile îşi cerne.
Mi-e dor, bătrâne camarad, de râs, de soare şi de ploi,
Să bem molanul rupţi în două,
Râzând de ei, plângând de noi...
Să ne-mbătăm vârtos în ţâţe de ''ţigancă'' dalbă,
Până cădea-vom iar, pe jos, sub masă, mangă...
Mi-e dor, bătrâne camarad, de un molan şi o poveste...
(Camaradului, Prieten, Om... C.P. - ''Popoiu'')
