Vara mea aproape,
sufletu-mi pricepe.
Ploaia asta cruntă,
plânge și mă-nfruntă...
Mă adun din grindini,
spatele să-ndrept,
sparg în mine inimi,
dorul ce-l aștept.
Dorul meu de soare,
dorul meu mă doare.
Dorul meu de viață,
blând îmi râde-n față.
Și mă spăl cu ploaia...
Ploaia asta aspră!...
Dorul meu mă tace,
clipa nu-mi dă pace...
Vara mea-i aproape!
Sufletu-mi despoaie,
de-o durere surdă
ce-n adânc mă-ndoaie.
Și mă prind de-o rază,
aplecat pe-o frunză.
Frunza Dorului-Copac
Încrescut uscat în mine.
Nu mai știu ce pot să fac,
Doamne, pân' la Tine!
Ploaia asta aspră!...
Plânge în fereastră,
dorul meu să-mi crească,
visul să-n florească...
Dorul meu de viață
nu-mi mai râde-n față!
M-a luat năuc de mână
să fugim către Lumină.
Vara asta e aici!...
