NOAPTE

Mi-e noaptea goală în liniștea casei,
Mă prind de himere și colțuri de lună.
Târziul din mine, zăvor fără chei...
Culege-mă, Doamne, în flori de cunună.

M-am legat de un Înger cu zbor și visare.
Ajută-mă, Doamne, de poți, cu iertare,
Că n-am să renunț la dor și plecare,
Nici la Iubirea din zilele amare.

Mi-e sufletul un cântec de drag și de jale,
Și umblu desculț ieșindu-ți în cale,
Spălat cu lacrima vieții din miezul de noapte,
Când te mai caut cu ochii în strigăt de șoapte.

În liniștea casei vorbesc doar cu Tine,
Ființă divină și vie-n prezență.
Mă doare tăcerea dar spun că mi-e bine,
Cu mine visând, cu tine-n absență.

Și aștept o Minune, aștept o Lumină
Din bolta-nstelată, din cerul cu lună.
În zorii de ziuă colinda-i pustie,
În soarele meu speranța învie...

C-un zâmbet, un râs și un licăr de plâns
Mă tulbur, mă scutur și stau neînvins.
Afară e noapte, în mine sunt stele.
Pe boltă o lună cu visele mele.

Și ziua e-n noapte iar noaptea-i în mine...
Te rog pe tine, Înger, cuprinde-mă bine.

NOR - DOR

În strălucirea soarelui de-afară,
Cu gândul meu închid această zi,
Desprinsă dintr-o noapte funerară
Și dintr-o arsă clipă temerară,
Într-o emoție trăită-n foc și pară,
Când ieri era cândva și mâine iarăși azi.

Pe umăr am un dor,
Pe suflet un zăvor,
Pe frunte încă un nor...
Dar mâine n-am să mor!

În ochii mei un Înger râde
A fericire și a viață...
E soarele ce mă cuprinde
Cu mângâierea lui răzleață.

Și fața mea e fața ta,
Și ochii tăi sunt ochii mei.
Privirea-mi spaimă se-nsenină
Iar ființa mea ce te-asculta,
Se oprește acum și nu suspină
Privindu-te pe tine, Înger,
În haina ta de alb și de lumină,
Când strălucirea soarelui de afară
Îmi plânge așteptarea,
Din zori și până-n seară.

Pe un umăr am un dor,
Pe un altul un fior...
Ochii în adânc mă dor.
Nu, nu, nu, n-am să mai mor!
Mi-e atât de nor de tine, Dor...

PLOAIA

Plouă în sufletul meu
și plouă cu lacrimile tale.
Iar inima mea-n bătăile ei
își cântă dorul după ziua de ieri.

Carnea mă doare, gândul îmi zboară,
visul îmi stă suspendat
pe o aripă de Înger frumos,
ca un oftat adânc și duios...

Timpul meu ticăie
într-un ceasornic bătrân și stricat;
nici înainte, nici înapoi...
Gândul meu la tine-i plecat.

Și plouă cu dor peste noi...
Afară e gri, în suflet tăcere.
Așteptarea mea-i țesută-n durere.
Mă plouă cu tine,
cu zbateri, suspine...

Iar Îngeru-mi frumos din mine zboară,
lăsând în locului lui cald, să mai doară,
durerea că sunt, minunea că-mi ești
lumina, dorința și zâna din povești...

În sufletul meu plouă din nou,
în mine mă simt ca-ntr-un cavou.

MĂRȚIȘOR

Și m-am legat de tine cu un fir
de roșu și de alb, în calde împletiri,
cu revărsări de dor și multe amintiri;
eu, mărțișorul tău la piept uitat,
tu, șnurul meu de suflet atârnat.

Și m-am unit cu tine într-un vis,
ca într-o iubire mare de foc și necuprins.
Ne-am răscolit în vuiet de dorință,
eu roșu și tu albă, o singură ființă,
în liturghia zilei din dragostea cuprinsă...
Ne-am împlinit pe rug de flacără aprinsă,
înfășurați în clipa preacurată și nestinsă.

E primăvara care clocotește-n noi
și lacrima timidă din ghioceii moi,
ca buzele-ți tăcute într-o uimire mare,
când e lumină afară și-n suflete mult soare.

M-ascund în tine în nopțile cu lună,
în roșu-alb să-mă-mpletesc 
cu trupul tău cunună,
tu, mărțișor, în mine revărsată,
eu, șnurul viu de dragoste crescută
în așteptarea vieții după viață,
în bucuria regăsirii față-n-față.

E primăvară, Doamne, și e soare!...
În dar îți dau tot sufletu-ntr-o floare.
Eu, roșu-alb la pieptul tău, uitat,
tu, albă-n roșu, într-un sărut abandonat.

Ah, e primăvară peste tot în noi
și așteptările se duc în pas greoi!...
Dar mâine nu e azi și într-o zi va fi
curajul de-a trăi, dorința de-a iubi.

Un mărțișor al tău, un mărțișor al meu,
în roșu-alb, al nostru, și strălucind mereu,
că m-am legat de tine într-un fir
cu revărsări de dor și calde amintiri...