E greu de explicat, tuturor, ce înseamnă - a însemnat! - pentru mine "chilia 35", dar prietenii știu despre ce este vorba, că doar ei mi-au botezat așa camera de hotel. Da, "chilia", loc de adunare a gândurilor, de meditație și relativă liniște, loc de zbatere și puțină odihnă, loc de căutare în drumul mereu povârnit, gropăit, noroios, înglodat, neted câteodată, către MINE...
Peste 48 de ore părăsesc "chilia..." Am părăsit-o, iată!...
A fost o experiență sănătoasă din care m-am ales c-o limpezire asupra identității și cu o ambiție în plus. In fapt, mereu aceeași: de a lăsa în urma mea "urme de oameni". Asta am auzit-o într-o zi-seară exprimată cu emoție de un ofițer (!) la propria-i pensionare. Un ofițer căruia manșetele caki niciodată nu-i stăteau încheiate în nasturii cazoni. Si asta din tânjirea profundă după libertatea visată din născare. Iar în fața "porții către libertate" a înțeles că, totuși, rostul lui s-a încheiat, oarecum. Si a găsit de cuviință să dea un ultim sfat urmașilor: "Lăsați în urma voastră cât mai multe urme de oameni!" N-am uitat. Insă, abia mai târziu am înțeles sensul real. Si asta încerc eu să fac, într-un fel anume, în drumul meu spre "Poarta Libertății."
Până atunci, însă, peste 48 de ore voi deschide și închide în urma mea ușa "chiliei 35".
Am închis-o, deja!...
"Trag oblonul ( după un timp! )
Tiii, ce ploaie e afară!..." Nu știu cât ne știm prețui unul pe celălalt, ca oameni, însă, acum și aici, am avut o revelație: Oameni sunt! Asta înseamnă că mi-am făcut datoria. Răstorn pe gât o cană cu vin. Roșu sec!... In vene... "pulsează lunga vreme în orologi cu pașii uniformi"... Si-s fericit!... Pe cât de tare mă încearcă amara mea tristețe și-a ploii ce ne bântuie. "Chilia 35" a rămas în urma mea... In față tot plouă, plouă, plouă...
Drace, Doamne ajută!
