UN FIR DE VÂNT PRIN PĂPĂDII

Răsturnat într-un scaun estival,
abandonat în clipa de tăcere,
de pe mărunta mea terasă de plăcere,
mă rătăcesc cu dor în visul ancestral.

Un fir de vânt prin păpădii
mă-ndeamnă să te-ntreb: când vrei să vii?...
O pasăre pierdută prin văzduh îmi cântă, 
singurătatea mea din dragostea-mi tăcută.

Oricât mă zbat să pot privi în soare,
oricât mă las purtat într-o visare,
oricât mă caut în adânc pe mine,
oricât aș vrea să uit, te văd pe tine.

Iar primăvara asta așteptată
se duce acum spre-o altă toamnă,
cu aceleași spaime din vara de-altădată,
c-o firavă speranță rătăcită-n iarnă.

Acum, un fir de vânt plapand prin păpădii
te cheamă-ncet, încet să-mi vii...
M-auzi, mă simți, m-asculți, tu știi?
E tot ce aștept; ca dorul meu să-mi fii.

În scaunul meu estival, am adormit.
E atâta liniște în jur... Nu, n-am murit!
Mă doare un dor, adânc înfipt în suflet,
a dragoste de viață cu râsete și plânset.

Of, e doar un vânt prin păpădii,
să știu că-n primăvara asta n-ai să vii,
ci doar în vara dintr-o toamnă timpurie,
când iarna stă să-mi fie o nouă mărturie,
cu dor de tot pe un mâine și pe veșnicie.

Un fir de vânt prin păpădii...
I-auzi chemarea? Când o să-mi vii?

APRILIE

Acest aprilie nebun și-nfrigurat, 
în primăvara noastră așteptată,
îmi umple sufletul aprins și dezghețat,
cu ochii tăi tăcuți, privirea ta uitată.

Și-n vântul încă-nfiorat,
pierdut-am glasul așteptat,
privind cum ochiul tău cuminte,
închide încet o lacrimă fierbinte.

Îmbrățișarea noastră e tăcută,
lăsându-ne doar inima să bată.
”Nu pot să cred!” - îmi spui mereu.
”Altfel nu pot!” - am să-ți repet și eu.

Ne plânge sufletul în noi,
cu iarna mieilor ce mor,
în nopțile de înviere și de dor
când lacrimile noastre-s ploi.

Trecut-au anii în sus și-n jos,
sculptându-ne într-un vis frumos...
Și e atâta frumusețe-n regăsire,
pe cât de greu e doru-n nemurire.

Acest aprilie-nvânturat,
zgribulit și-nnourat,
ne-a-mpietrit pe buze un zâmbet
ca într-o taină ascunsă-n plânset.

Primăvara asta-mi doare dorul,
dragostea, dorința, neputința și fiorul.
Azi e mâine, mâine-i azi, 
tu, cu frica ta mă arzi.

Am să ard și-am să renasc,
creangă verde dintr-un vreasc.
Am să mor și-am să reînviu,
tot o ardere să fiu.