PLOUĂ

Plouă afară, plouă în noi...
Cad licurici peste ochii tăi goi.
Dorul ne plouă cu lacrimi ce dor,
îmi vine să-ncalec un  nor călător,
de a mă prinde-n joc
cu vara-ncepută,
tu, Sânzâiana mea înflorită,
eu, noaptea ta de Iele, adormită.
Plouă în noi cum plouă afară...
La mine în suflet 
râmâi ca prima oară,
eu, toamna ta târzie,
tu, neuitata-mi primăvară.
Şi cântă-mi iertarea, 
dă-mi nemurirea,
dintr-o cădere prelungă prin stele,
cu vise nescrise şi zumzet de Iele,
tu, luna, noaptea şi iubirea,
eu, ploaia-n stropi 
de lacrimi în mărgele.
Plouă. Clipa asta-i suspendată
între un Rai şi încă un Rai!
Că nu mai poţi să te mai plimbi
şi nici o clipă să mai stai.
Rămâi lumină. Eu, călător pribeag...
Şi nu la tine vin acum
pe norul meu de dor şi drag!...
Plouă. Şi-n fiecare revărsare
ne suntem nouă... neuitare.

COVOR

În camera asta mică, luminoasă,
eu pe covor te-aş fi făcut mireasă.
Mireasă albă şi târzie,
cu pielea ta de păpădie.
Mireasă caldă, foc şi rug,
te-aş fi brăzdat cu mine plug.
În camera asta cam tăcută, 
eşti tinereţea mea de mult trecută.
Te-aud în scârţâit de pat
şi nu mă-mpac că ai plecat
când încă nici nu s-a-nserat.
Cu ochi-mi scurşi pe o fereastră,
te văd o pasăre măiastră!
Măiastră-n zbor şi în tăceri...
Eu ştiu ce vrei şi ştiu ce-mi ceri.
Dar nu! Voi sta aici. Şi te aştept.
Cu muşcătura gurii tale-n piept.
Împachetat într-un covor ca o mumie
ca-n mine moartea să nu-nvie.
Zi-mi, ia-mi, tremur, arde-mi!!!
Dans nebun de foc şi patimi!...
Vezi? În camera asta mică, luminoasă,
eu... peste tot te-aş fi făcut mireasă.

ALEAN

Îmi beau cafeaua din borcan, 
maşina-mi spală haine în zadar...
Sunt gol! Ce bine! Gol!!!
Şi-mi place mângâierea cu nimic,
când mă trezesc în mine cam uituc
iar din oglindă îmi surâde un tătuc.
Mă-mbăt cu vin, pocal după pocal,
pe muzica lui Jethro Tull
şi hoinăresc abandonat prin amintiri,
ca pe-un prea-lung şi pustiit maidan,
s-adorm, apoi, din nou, în van,
pe geamătul lui Otis Rush,
împachetat în blues duios,
cu perna moale, un făraş.
Mă-mbăt la greu cu dor de viaţă...
Tot trupul meu e o paiaţă,
dar niciodată nu mi-e greaţă.
Cu doza mea de tupeistă nepăsare,
m-ascund în mine şi îmi cer iertare
că am băut puţin când râuri curg...
Şi-s gol, Iisuse!
Mă arde-ncet un dor crescut pe rug,
cu flăcări-şoapte 
ce niciodată n-au fost spuse.
Îmi sorb prelung cafeaua din borcan...
Maşina-mi spală viaţa de alean...
Mă-mbrac... mă-mbrac... din nou
mă-mbrac...
Vorbeşte tu, eu trebuie să tac...

GALOP

Îmi încalec murgul dalb
şi-n galop la tine vin,
dorul stelelor din mine,
soarelui ce raza-şi ţine
o cunună pe a ta frunte,
salba stelelor căzute
dintr-o noapte neuitată
rătăcită-n dimineaţă...
Murgul meu necheaz-a viaţă!
Tu, o lacrimă pe faţă...
Murgul meu cel roib de dalb
îşi dansează dansul alb...
Şi mă ninge, draga mea,
c-o iubire-npintenată;
de mai poţi, acum, mă iartă.
Roibul meu în şa mă ia...
Doar cu tine voi pleca!
În galop nebun de viaţă,
printre stelele de gheaţă...

                                                           Lui V.B.P.

ZBOR

Mă zbor cu aripi de lumină;
c-o dulce şi uitată alinare,
cuprind o inimă în zare.
Copila mea, de stele şi de lună...
Eu tac, tu taci,
doar sufletul vorbeşte...
Ce faci, cum faci,
o viaţă, altfel, se trezeşte...
Mă zbor cu adiere şi fior,
mă-mbrac, din nou, cu al tău dor
într-o plutire suspendată-n vis,
între un foc şi un paradis
şi-adâncul tău de necuprins...
Mă zbor, cobor, uşor, în dor...
E dimineaţă iar şi iar şi... dar...