NUB de Februarie nouă...

Şi nu mă întreba ce e acum cu mine,
Şi nu mă întreba ce e cu viaţa mea...
Mă dor doar ochi-mi slabi, tăcerea noastră vie,
Un timp trecut cum n-are să mai fie.
Dar ştiu că într-o zi vom râde iar şi iar!
Tăcerea ta-i durere şi lacrima un dar,
Iar pân-atunci rămâi, tu, Floarea-mi din fereastră
Cu aşteptarea mea ce nu se uscă-n glastră...
Rămâi un ''Nub'', cuprinzător şi drag,
Tu, pentru totdeauna, în ultimul meu prag,
Răzând atât de cald şi sănătos
Din sufletul tău mare, frumos şi generos...