Sunt șubred, Doamnă,
Dar încă te aștept la mine în pridvor.
Sunt șubred, Doamnă,
Mă scurg încet ca apa rece de izvor.
Sunt șubred, Doamnă,
Dar brațele mai vor încet să te cuprindă.
Sunt șubred, Doamnă,
Și corpul se revoltă-n cântec de colindă.
Sunt șubred, chiar șubred, Doamnă...
Deși mă ceri să-ți fiu un echilibru în derivă,
Din cumpăna de mâine în cumpăna de ieri.
Uitate amintiri din reci, pierdute mângâieri.
Sunt șubred bine, toamna mea de Doamnă!
Acum ca ieri și mâine ca și acum...
Sunt șubred, Doamnă,
Ca lumânarea arsă în firul ei de fum.
Sunt scrum, cenușă și uitare...
Sunt șubred, Doamnă, în clipa de iertare.
Bate-un clopot sub pământ,
Sufletul îmi zboară-n vânt.
Bate un vânt prin suflete,
Vaiere și plânsete...
Soarele-i o lumânare,
Luna doar o amânare.
