Vară capricioasă. Cald - Poaie - Răcoare - Umiditate, liniște patriarhală și... matriarhală(?!), cu stropi de emoție și emoții...
Un sentiment ciudat de așteptare a ceva care poate să ungă sufletul cu pace... Vai, ce nobil sentiment!...
14 iunie 2012. Ziua în care am simțit cel mai aproape sentimentul unei vieți care îmi aleargă spre un final mult mai apoape azi, decât mi-am imaginat ieri. Între un condus la aeroport, să-i pot face cu mâna Copilului pentru ca zboru-i spre zări mai luminoase să-i fie blând, senin, fără complexe, și o așteptare surdă, mută, că totul e în regulă. Și e!...
Între timp, aici, în țara asta peste putință de a-și schimba atitudinea se înlocuiesc, trasformându-se, guverne și oameni, se jubilează onanistic-optimist, cu -deja- tot mai similara sforăială ipocrită. Judecători și acuzați, șobolani și potăi, viermi și gândaci.
Da!... Uraaa!... Gândacu' a revenit (sau a rămas?) primar. Că ministru și prim, nu a fost niciodată, niciodată, ever. Pentru că, ce să-i faci? "Dacă trebe, trebe, no!"
Portocalii, închiși de peste șase ore, între patru pereți, de ochii opiniei publice flămânde, își sparg capetele, se sfâșie și pictează pereți, într-un postmodernism desuet, cu sângele lor veninos. Lătrăii mușcă în continuare din tendoane lăsate de umbra ciolanului ce le-a mai rămas.
E o jaleeee!...
Un câine latră în cușca lui, înrăit de mișcările prin curte ale unui cetățean care, ca tot omu', după ce și-a exprimat liber votul "pentru schimbare", printr-un scuipat în început de seară și un ofat de munca de peste zi, scrâșnește: "Tălhariiii..." După care, cu năduf, și scărpinâdu-și leneș burta, comandă ostășește câinelui spre a-i potoli neostoita latrare în-cușca-tă: "ȘADAP-FACAAA!!!" Am redat "perfect" fonetic din engleza-americană ruptă din filmele tinereții -la cinema "Pacea"- ceea ce s-ar traduce prin "Taci din gură", însoțind exclusivista mantră, "Omule, omule așa ceva..."
14 iunie 2012 - Meniscul meu stâng nu contenește să-mi demonstreze că trăiesc -încă!- și dureros.
Copilul a ajuns, în sfârșit, unde trebuie... Pentru trei luni va fi -și sper să rămână- un alt cetățean. Un Om croindu-și drumul hotărât. Cu o posibilitate, o șansă, o maturitate, o întâmplare, o întâlnire... Ce întâlnire!!! Dumnezeu să-i ocrotească drumul și viața, luminându-i mintea spre a se putea detașa de neputințele unui neam. Na, c-am zis-o!...
Aici, portocalii se mușcă, la un pas de viol în grup a celor doua dive-iepe cu aere de conducători de neam. E o jaleeee!... Toți sunt sparți în mii de cioburi. Noua putere zâmbește rânjind... Oare cât îi va ține cinstea și pe ăștia? Premierul și Prezidentu'-râzător se contrează pe o banală deplasare la Bruxelles. Că, și la masa aia, să fim serioși, ce să mai discutăm și noi? Ce mai avem, oare, de discutat și noi?...
Așadar, cum ziceam, e o vară capricioasă.. Acum plouă... Câinele ("Stick") vecinului schelălăie. O fetiță mică, mică, se luptă să coloreze, într-o carte de colorat, în timp ce spațiul sonor îl colorează continuu cu cuvinte numai de ea înțelese. Si plouă-n vară când, undeva, departe, Copilul meu dă mâna cu Lumea, iar plaiul mioritic, din nefericire, se băltește cu belicoșenia politrucilor, vechi și noi și mereu aceiași, care-și bat joc de toți. De noi, ăștia, amorțiții și nepăsătorii -din iarnă până-n vară- imuni definitiv la minima speranță de mai bine.
După ploaie, sigur, iar, soare. Un soare torid, o altă zi, într-un spațiu -același!- invadat, relativ, de liniște. O liniște matinală. Simt, parcă prima dată, VACANTA... Și ce e vacanță? Ce mai e vacanță? Ce ar trebui să fie? Simplu. LIBERTATE. Libertatea de a sta, de a tăcea, de a vorbi, de a gândi, de a privi, de a mișca, pleca, întoarce, de a porni, de a te distanța, de a visa, de a îndrăzni, de a înțelege, de a fi independent, de a privi cu alți ochi, de a sta de vorbă cu tine și, prin tine, cu Dumnezeu, de a te bucura de ziua de azi, de a, de a, de a...
O pasăre -două chiar!- și un cuc, îmi vorbesc în limba lor... Tăpșanul meu verde (petecul de verdeață pentru care nu regret că plătesc statului impozit), de aproximativ 8 / 5 m., mă face să înțeleg mai bine nevoaia mea de a... de a... de a.... Insă, printre glasurile gălăgioase ale copiilor ieșiți în pauza mare, în curtea unei școli apropiate -altă amintire!- și aceste ciripituri de păsări răsfățate de soarele ce încălezește tot mai tare, la și în umbra încă generoasă a tăpșanului meu verde cu miros de iarbă proaspăt cosită, mă gândesc la... LIBERTATE... Si, brusc, mă simt ostenit... Copilul, însă, e viu și într-o Lume albastră cu orizonturi impresioniste. E mai bine!
Mai sorb o gură de cafea și constat că e... după... După 14 iunie 2012. Iată cum trece viața!... Cu timpul!
Medicul -alt samaritean!- mi-a spus că nu pare a fi meniscul afectat. Asta însemnând că un tendon s-a răzvrătit pentru că, ambițiile de a încerca dincolo de limitele fizice (ce nu face omu' pentru un minim trai decent, nu?) nu țin cont și de capacitatea de a mai putea. Deh, noi să fim sănătoși că moartea, oricum, se ține de noi ca umbra. Chiar și atunci când soarele e-n nori. Imi pare rău de cei care au "frământări existențiale" și "crize de identitate" insistând să-și caute explicații, justificări, pentru ceea ce li se întâmplă ori pentru ceea ce nu li se întâmplă. Aștia sunt atât de departe de sentimenul libertății!... A unei libertăți profunde, superioare. Se macină în micimea vieții de zi cu zi, în idealuri încărcate cu aparențe, mărunte. Suflete gri și labile cu priviri tulburate de neant și gol, cu tremurat de mâini nesigure, ca și voința, pe hățurile destinului lor...
Astfel, în ciobul oglinzii mele, mă văd cu Dumnezeu. Si îi vorbesc. Uneori mult. Niciodată însă, destul. Dar știu că în fiecare dimineață și seară, El ia chipul Copilului, oriunde s-ar afla el, în oglinda lui (ei!), pentru că lecția de independență, de libertate, începe și se termină întotdeauna cu privitul adânc, deschis, în proprii ochi, în propiul suflet. "Eu sunt EU..."
"Caprioara" știe de ce!...
Motiv pentru care nu are teamă de vânător. Glonțul puștii lui a trecut de multă vreme prin sufletu-i liber pentru a o înțelepți astfel încât iezii săi să se adape cu curaj din izvorul răcoros al libertății.
"Da, voi învăța, voi învăța, voi învăța atât de mult încât o să am, dar o să am, o să am... să am... Libertate..." -vibrează gândul "iedului" cel mare în aerul dimprejur. Rana glonțului înlăcrimează, pe ascuns, ochii "caprioarei" cu speranța vie de mai bine... Eh, oglinda asta...
14 iunie 2012... a trecut... Și ce a venit după, a trecut... Și ora, minutul, secunda de adineaori a trecut.
Trecut - Prezent -.... Viitor?
Deocamdată e soare, senin, foarte senin, albastru și cald. Lie - vecinul, bătrânul curții, meșter destoinic și guru în gaz metan, bagă cu spatele mașina în curte. Atent ca un chirurg lucrând pe creier. Nevasta-i grijulie, conchide sec: "Lasă, că poarta o închid eu!..." Incepe o nouă zi... A început! Beny - mesterul știe tot, târșindu-și grăbit ca-ntotdeauna picioarele asezonate cu o pereche de șlapi deșălați de greutatea și importanța omului, cântă un refren numai de el știut, o incantație desprinsă parcă din "Turnul de vegehere" la care el "meditează" temeinic și cu destul umor, de ani buni: "Hai ploaie, hai!..."
Dumnezeu mă așteaptă în oglindă...
Cerul e atât de albastru și de adânc!
O rândunică brăzdează aerul cu graba ei...
Nevasta grijulie a moșneagului-guru-gaz pornește la drum vorbind singură: "Lie, mă duc să plătesc telefonu'... Si pe al meu și pe al tău, bine?"... Si merge!
Cred că am să-i trimit și eu, Copilului, un mesaj telefonic încărcat de... LIBERTATE...
E vară!... E soare... E viață....
