Cu tine aş întineri în fiecare dimineaţă
iar seara mi-ar fi toată o poveste.
Cu tine aş mai fi, odată-n viaţă,
un om îndrăgostit fără de veste.
Cu tine m-aş mai plimba prin curcubee
ca-ntr-o legendă c-un bărbat şi o femeie.
Cu tine, frunza dorului ar fi mai verde
şi niciodată-n drum nu m-aş mai pierde.
Cu tine, da, cu tine, cea mult prea mult departe,
cu tine, da, cu tine aş sta mereu şi zi şi noapte...
Dar!... Mă-nvăluie pădurea care mă cheamă fără tine,
m-ascultă-naltul brad din muntele ce cade peste mine
când tu-mi eşti trista mea singurătate vie,
iubirea nerostită din viaţa ce ţi-aş da-o ţie.
Cu tine aş fi mai mult şi înc-odată primăvară,
iubindu-te-n averse din vară până-n vară!...
Dar... E dimineaţă, vânt, cu nori şi încă o zi...
E ieri, e acum sau poate nebunia mea de-o zi?
Ţi-ascult în mine vocea cristalină de izvor
şi pot doar să-ţi mai spun, tăcând, mi-e dor...
