TREN

Mă plouă gândul după tine
Şi amintirea zilelor senine.
Mă ninge dorul după mine,
Cel care am fost, cel care vine.

În mână doar o singură brânduşă
Cu care trupul să ţi-l mângâi,
Femeia-mi albă ce mă bântui.
Eşti nadie-n mlădie şi pasăre în zbor,
Eşti aşteptarea lungă din clipe şi fior,
Eşti o chemare  vie a dorurilor toate,
În trenul vieţii noastre iubirile uitate.

Te aştept cu viaţa mea în zbor prin emisfere 
Să mă prefaci polen şi să te-mbrac cu miere!
Să fug aş vrea, de-aş mai putea, acum, cu tine-n lume
Prin universul nostru să ne topim senini şi fără urme...

Iar glasul roţilor de tren îmi cântă-n nopţi însingurate
Şi mă invită la plecări nebune, tăcute, târzii şi-nfiorate...
Din Nord în Est, în Vest ori Sud,
Te strig, te chem... Şi nu te-aud...

LA PLOAIA UNUI PRIETEN

Plouă afară şi în suflet,
Plouă-n clipele de-acum,
Să ne fie-n berechet
Viaţa asta scrum şi fum.
Murgul tău copita-şi bate
Să te ducă-n zări şi şoapte,
Labirint de vieţi uitate,
Zile lungi pierdute-n noapte.

Şi-ntr-un nechezat pribeag
Rătăceşti pe-un alt meleag.
Într-un trap şi un galop,
Ţi-ai bătut coapsa cu palma
Şi-ai zburat la braţ cu Vilma;
Tu, Ivan şi ea turbincă.
Moarte, viaţă, caterincă,
Lacrimi, stele, râs potop,
Aş striga şi-aş spune stop!

Dar...

Plouă afară, plouă-n noi,
Vor mai fi şi alte ploi?...
Vezi-ţi roibule de drum!
De dârlogi te duce-un Bun.
Să nu-l laşi din şaua ta
Iar pe noi a nu-l uita...
Că ne doare berechet,
Şi în ceruri e banchet.

Sfinţii beau la cină-n taină;
Viaţa asta-i ca o haină!...
Pelerină de păcate.
Plouă afară pe-apucate
Şi în noi ninge-a tăcere,
A uimiri şi a mistere...
Pintenează-ţi calul sprinten,
Te preumblă-n cerul prieten...

Şi vom plânge mai încolo,
Noi de-aici şi tu de-acolo,
Şi-ntr-o zi vom râde iar,
Căci nimic nu e-n zadar...