Este, deja, 2013... Sfârșit de lună ianuarie, început de februarie. Nu am mai vrut să scriu nimic. Absolut nimic! Însă, o singură televiziune -din păcate!- nu a uitat că Ștefan Iordache este un simbol real a ceea ce ar putea însemna ființa noastra intimă, unică și atât de românească. Pentru mine, se știe, DOMNUL Ștefan Iordache rămâne baza, pilonul, stâlpul, a ceea ce se poate numi ARTA DRAMATICA și, sub el -tot pentru mine!- se înșiră George Constantin, Al. Pacino, Gheorghe Dinică, Robert de Niro, Peter O' Toole, Emil Botta... Intenționat i-am "amestecat" pentru că, valoarea, deopotrivă, este la același nivel... cu un plus pentru "ai noștri"...
Mâine, cu cei -foarte!- puținii colegi de breslă, ne vom îmbuna sufletele cu amintirea DOMNULUI Ștefan ca, mai apoi, seara, să-l privim, cu lacrimi în suflet, pe "Cel mai iubit dintre pământeni". Mi se pare o zi-seară de vis în toată această vreme de jeg și abjecție, de impostură și indiferență. Un regal!... Aș putea spune că 2013, anul (!), abia mâine începe!... Și știu ce spun... Dorința mea de a face, acum, mereu, ceea ce simt, ceea ce trebuie pentru suflet -al meu!- și, cred, și al celorlalți, simplu, direct, de la suflet la suflet, față în față, fără minciună, fără mască, primează. Și, asta, pentru că, DOMNUL Ștefan a ars întru credință pentru bucuria de a fi.
Chiar dacă nația asta zbuciumată, nu vrea să fie... Eu vreau să fiu, încă...
Mi-e cumplit de DOR de DOMNUL Ștefan!...
Nu, nu l-am cunocut personal, însă l-am avut mereu în mine, în fibra mea... Îmi caut și eu "drumul" chiar dacă ar trebui să mor mâine, pentru că nu știu altfel... Și, din păcate, "singurătatea artistică" mă îngenucheză, mă doboară, mă omoară...
DOMNULE Ștefan, te rog, te rog, învie!...
" Înger, îngerașul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Eu sunt mic, tu fă-mă mare
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Și-n tot locul mă-nsoțește
Și de rele mă ferește....
Îngeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeer!... "
