Bucuria jocului și satisfacția lucrului bine făcut, pe care le trăiesc acum, o vreme, împărtășirea profundă a gândului înalt, arderea furibundă întru bucuria sufletească, a ta și a privitorului, m-au făcut să simt ceea ce, teoretic, înțelesesem de la început: facerea întru Arta adevărului plăsmuit din conștiințe.
Am înțeles -deși, o neg uneori- menirea. Crezul înaintașilor valoroși! Poate, și din cauza asta, simt, acum, mai intens ca oricând, adevărurile lor, nevoia de ei, de arta și de lecția lor...
Ăsta e motivul "apariției" acestor "dialoguri".
Nu știu dacă vremurile de acum, și generațiile lor, pot desluși profunzimea și simplitatea acestor adevăruri incontestabile, mie, însă, îmi alină supărările, îmi liniștesc frămâtările și îmi susțin, încă, ambiția de a avea un Crez... Curat, cinstit, onest. Neotrăvit de prostie, infatuare, înfumurare, nestiință și aroganță...
X X X
CONSTANTIN BRANCUSI: Când nu mai suntem copii, am și murit!
RADU BELIGAN: În concepția lui Caragiale teatrul este o continuă silință de a comunica direct cu ceea ce este viu și adevărat într-o comedie sau într-o dramă umană, dincolo de tiparele, de formulele și de cliseele conformiste. Aici se află, cum spunea el, "dignitatea artei". (...) Și, niciodată să nu refuzi un rol, pentru că un actor nu poate ști precis, dinainte, dacă acel rol nu ar putea fi, pentru el, un mare succes.
LENY CALER: Nu cunoașteam bine tehnica meseriei de actor și cu atât mai puțin arta de a lansa fără ostentație o replică de comedie. Nu știam că trebuie să aștept să se potolească râsul în sală, pentru a ataca a doua replică, că trebuie să ascult ceea ce spune partenerul meu, că trebuie să menajez replicile lui de comedie.
TOMA CARAGIU: Textele sunt pretexul inițial! Ele, o dată primite de mine și acceptate, intră într-o re-fabricare a lor. Eu niciodată nu spun un text în condiția lui inițială: numai dacă e foarte bun! Nu emit pretenții stupide; textul se re-lucrează ținându-se seama de propunerile mele vis-a-vis de finisarea lui. Și uneori asta dureaza câteva luni. Gândesc că cea mai importantă idee e că teatrul e mai necesar acum ca oricând și că rolul lui este uriaș. Că desăvârșirea actorului se face jucând mult. Mult. Oricând și orice. Ducând tava sau spunând două-trei cuvinte...
OCTAVIAN COTESCU: Cântarul pentru stabilirea valorii unui actor trebuie să fie media valorică a tuturor rolurilor sale și nu una sau mai multe creații. Importanța este credința față de profesiune și nu una sau alta dintre performanțe. Farmecul poate fi adăugat cu inteligență. Farmecul personajului trebuie creat și poate fi creat, chiar dacă interpretul nu-l are, adică nu vine cu el de acasă. Fiecare personaj își are glasul lui, modul lui de a merge, de a privi, de a tăcea, de a asculta.
GEORGE CIPRIAN: Conducerea nu-i o operație superficială, banală, epidermică, ci un fenomen de profundă ardere, de înălțare și de purificare... Iar a conduce pe oameni e însutit mai greu. Va să ai pe Dumnezeu, dar și pe Dracu' în tine! Deci, voi fi un slujbaș oarecare ori un animator, un creator de viață? Răspunsul: să-mi fericesc confrații. Să le îmbunătățesc starea materială și să-i spăl prin dragoste, de umilințele profesionale. Acesta era crezul și programul meu fundamental...
LIVIU CIULEI: Ce înseamnă să-l citestești azi pe Shakespeare? Să-l înțelegi, să-l primești, să-l privești, așa cum înțelegi, cum primești, cum privești viața. Shakespeare nu e literatură, e viață! Arta are rațiunea de a fi prin cultura. Iar cultura este o imensă capacitate de asimilare și (apoi) de prelucrare a lumii. Regizorul trebuie să înțeleagă nevoia de succes a actorului și să se străduiască să i-l ofere. Eșecurile reprezintă piedestalurile victoriilor viitoare.
CRISTINA DELEANU: Îmi plăceau toți actorii. Erau frumoși, erau artiști și toți concretizau imaginea a ceea ce îmi doream eu să fiu... Îmi doresc să fim și să trăim viața numai așa, dacă se poate. Dar se poate?...
CATRINEL DUMITRESCU: Îmi duc mâna stângă la tâmplă, acolo unde mintea se întâlnește cu inima... Știu, sau am învățat, că un prieten adevărat nu e cel comod, care te cocoloșește, te admiră și te laudă, ci acela care te ajută să dai la iveală și ce e bun și ce e rău în tine. Din ciocnirea a două pietre nu se naște o piatră ci o scânteie. Stau acum cu mâna stângă la tâmplă, acolo unde mintea se întâlnește cu inima și îmi visez, și îmi aștept... o piatră de încercare...
TUDOR GHEORGHE: Înțelegerea fenomenului teatral este un lucru esențial. Degeaba ni se spune în școală că trebuie să-ți pui o mie de întrebări când ești pe scenă. Important e să știi de ce ești pe scenă. De multe ori, oameni plini de har, plini de talent au pierdut cursa contra cronomentru de o viață întreagă în ascensiunea profesională, deși erau mai dotați d.p.d.v. artistic, față de ceilalți care aveau un plus de inteligență și cultură. Și suplineau prin inteligență și cultură, lipsa de har. Se poate. Iar relația între un actor și un regizor este sfântă și frumoasă și creatoare în clipa în care regizorul știe ce vrea și, cu multă luciditate, explică actorului cu care lucrează, ce dorește. Actorul este aluatul care dospește, care crește în clipa când regizorul îi spune clar ce are de făcut.
EMIL HOSSU: Cu cât vom fi mai multe personaje-prieteni, cu atât va fi mai fructuoasă meseria nosatră.
BEATE FREDANOV: Cuvintele rostite pe scenă trebuie să fie ca un șirag de perle inegale ca să aibă valoare. Trebuie să știi să-ți canalizezi toate mijloacele pentru a pune în valoare ideea pe care vrei s-o transmiți.
CESARE PAVESE: Artistul trebuie să fie mereu sincer cu sine, altfel își ratează opera.
LOUIS JOUVET: Meseria unui actor începe prin arta de a iubi și admira.
FLORIN ZAMFIRESCU: Un pedagog care nu are, sau nu-și dezvoltă capacitatea de a iubi, nu poate efectua munca aceasta, oricâte cunoștiințe ar stăpâni...
DIONISIE VATCU: În comedie trebuie să ai măsură.
COSTACHE ANTONIU: Partea nevăzută a comediantului este tristețea.
GEORGE VRACA: Aprecierea unui grup restrâns nu înseamnă totdeauna succes, și nu neapărat calitate! Și nici măcar nu știu dacă asta ar însemna artă adevarată. De fapt, succes înseamnă să te faci înțeles de toată lumea.
SEBASTIAN PAPAIANI: Nu numai cu o replică se poate creiona viața unui personaj, ci și cu un gest, cu o privire, cu o tăcere.
RODICA MANDACHE: Un spectacol e făcut de actor și regizor și de mulți alții. Diferența -sau una din diferențele dintre regizor și actor- este că, odată exprimate anume încărcături, el, regizorul, se descarcă și se curăță ca apele ce pleacă în reflux. A spus ce avea de spus. Iar actorul rămâne încărcat. Cu tot ce are personajul bun sau rău. Așa că, treceți cu evlavie prin fața acestor ființe chinuite de pasiuni, gânduri, dureri ale multor oameni, acestor ființe bântuite de stafii... Meseria mea mi-a umplut golul din inimă. M-a salvat când mi-a fost mai greu. Și mulțumesc soartei pentru asta. Meseria mea se bazează pe încrederea în oameni. Mijloacele meseriei mele luminează orice gol și orice întuneric în care se zbate omul. Deci, treceți cu evlavie pe lângă artiști. Respectați-i. Respectați-le încrâncenarea sisifică. Ei muncesc pentru hrana spirituală fără de care nu se poate merge mai departe. Nu le judecați faptele cotidiene... Căci, rolurile nejucate dor și te otrăvesc...
CONSTANTIN NOTTARA: "Buchea teatrului" - adică, respirația, articularea corectă, pronunția etc.,... în plus, actorul trebuie să aibă "ținuta" nu numai pe scenă, ci și în raporturile cu semenii săi, atât în teatru cât și în viața de zi cu zi. Nu vă lăsați niciodată călăuziți de furie, de ură, de invidie, și nici chiar de micile nemulțumiri, pricinuite de cei din jurul vostru. Să nu vă plecați urechea la clevetiri. Să nu ascultați și să nu practicați lingușirea. Urmați totdeauna calea dreaptă a înțelepciunii și a bunului simț. Citiți cât mai mult ca să vă sporiți cunoștințele. Studiați temeinic rolurile și munciți fără preget, în felul acesta veți izbuti să vă afirmați, biruind piedicile care vă vor sta în cale... În teatru, ca în orice ramură de activitate, exagerata încredere în propriile tale puteri, fără o muncă disciplinată și fără statornicie, te duce inevitabil la ratare.
MIHAI POPESCU: Când vii la teatru trebuie neapărat să-ți lași la vestiar pălăria, paltonul, fularul, galoșii și, oricât de frig ar fi în sală, să te urci pe scenă fără toate apărătoarele astea... E foarte important să-ți asculți partenerul, este aproape mai greu decât să rostești un monolog. Întotdeauna trebuie să-ți ții trează atenția scenică și să reacționezi exact ca personajul respectiv pus în situația dată. Trebuie păstrată o respirație între partener și tine, astfel încât, favorizând partenerul, să nu fii nici tu în dezavantaj, pentru că, în primul rând, cel dezavantajat ar fi spectatorul. Este important jocul cu spatele atunci când este condus de o trăire adevărată: o simplă tresărire a unui mușchi al spatelui poate să spună mai mult decât o replică. Fiecare gest, cât de mărunt, poate să însemne ceva pentru spectator. De aceea e bine să-ți menajezi partenerul, să nu gesticulezi, când nu trebuie, pentru a nu tăia efectele care dau valoare unei scene. Una din cele mai importante calități și obligații ale unui actor este de a fi întotdeauna sănatos. Această profesie are misiunea de a îmbărbăta omul. Nu există nici odihnă, nici comoditate, nici boală.
DRAGA OLTEANU MATEI: Actorul care nu are încredere în el și care constată la un moment dat că nu poate face față unor roluri pe care le-a dorit cu înverșunare și pentru care a luptat cu înverșunare, caută să strice munca celuilalt, a partenerului, încearcă să "taie", cum spunem noi, poanta, să-și acopere partenerul, să gesticuleze mult și de prisos ca să se vadă. Sigur că teatrul este o competiție, dar de altă natură. Loială.
RADU STANCA: Rămâi mereu tânăr atât timp cât arta ta e o permanentă profesiune de credință; în momentul când această credință a devenit o profesiune, ai îmbătrânit. Pentru actorul mare, fiecare rol e o treaptă. Pentru actorul mediocru, o ocazie... Dacă ai un defect (dar numai unul) gândește-te bine înainte de a te hotărâ să-l extirpezi; s-ar putea ca tocmai în el să zacă germenii stilului tău. Cu cât înveți mai repede un rol pe dinafară, cu atât îl uiți mai repede. Vorbește în așa fel încât, dacă s-ar afla în sală un orb el să poată "vedea", ascultându-te, ceea ce se întâmplă pe scenă. De asemenea, mișcă-te în așa fel încât un surd care te-ar urmări cu privirea să poată "înțelege" tot ceea ce se vorbește. Când instinctul îți "șoptește" într-un fel iar regizorul îți "dictează" într-un alt fel, mărginește-te, fără comentarii, la ceea ce-ți "spune" poetul... Nu te arăta niciodată prea sigur de rol. Nu admit să nu apari la aplauze. Publicul trebuie neapărat să primească reverența ta; fie ca pe o mulțumire, fie ca pe o scuză...
EPILOG
În finalul acestor adevăruri, umila mea concluzie întrebatoare: câți -oare- acum, dintre "țânțarii" ăștia culturnici, dintre acești mutanți culturalo-artistico-și-nicicum, cu aere de Dumnezei, aprinși de febrele creației și pro-creației știu, înțeleg (ca să nu mai spun de recunoașterea personalităților citate aici) aplică, trăiesc chiar, în spiritul acestor adevăruri eterne, acestor esențe ale creației vii, autentice, curate, palpabile, importante?
Câte "vedete" limbricoide tăvalite prin prețiozitatea abjectă și puturoasă a impresiei și pretenției de Artist, înțeleg arderea reală a înaintașilor pentru a naște și a transmite urmașilor, viu, Adevărul, în acest unic paradox al jocului de-a viața-n joacă? Puțini. Tot mai puțini. (Și acelea sunt fericitele-triste excepții.) Iar cei mulți, tot mai mulți, îți rânjesc în față, cu patalamale și gablonțuri sclipitoare atârnate la gât, pe buci, în sfârcuri, nas, urechi și buze, cu răsuflarea împuțită de superficialitate, suficiență, infatuare, de mândrie și prostie deopotrivă, sfidându-te cu neștiința lor crasa într-un tupeu nesfârșit... Și, totuși, ne privim, ne urâm, ne zâmbim, ba ne mai și pupăm, îmbrățișam și oftăm gândind:
EL: Te-ai ramolit, bătrâne! Trecutule!!... Habar n-ai cum e cu "marea artă", cea "nouă", cu privitul în gol, cu destructurarea textului dramatic, cu semnul magic, cu semantica, cu semiotica scărpinatului după ureche, cu mersul și ieșitul din scenă în tragismul personal, cu imobilitatea, cu starea de "bloc cu șapte etaje", cu muzicalitatea wagneriana a flexului care taie furcile caudine într-o perdea de foc de oțelărie, cu țepe-n cur, cu țâța pictată a la Gougain în timp ce o capră împăiată își târâie capul decapitat sugând la ugerul implant... Noua Artă, monșer! Ești pe nicăieri, tataie! Eu, dacă aș fi directorul nobilei instituții, nu ți-aș mai prelungi contractul, zău așa. Ești complet depășit. Meșteșugul tău e prăfuit și desuet. Asta e!
EU: Idiotuleeee!...
Apoi ne batem prietenește pe spate... Ba , ne mai și scărpinăm pe burtă... Schimbul de generații e asigurat... Așadar, hai, să râdem fericiți!... Moș Crăciun cu voi!...
